Niciodată nu a fost mai evidentă inutilitatea publică a unui demers politic, aşa cum este zilele acestea suspendarea preşedintelui, iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Pentru ca iniţiativa de suspendare a lui Traian Băsescu să aibă succes trebuie avute în vedere câteva calcule simple.

# În primul rând, Ponta şi Antonescu trebuie să întocmească o listă cu motive temeinice pentru suspendare, care, potrivit legii, se poate iniţia doar „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei". Avem în acest moment exemple concrete de încălcări ale Constituţiei? Păi, nici măcar iniţiatorii demersului nu le-au identificat cu exactitate, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor acestora, „juriştii din cele două partide" le caută încă în activitatea preşedintelui. Argumentul invocat iniţial - legat de declaraţia lui Băsescu, la un post de radio, potrivit căreia, indiferent de decizia Curţii Constituţionale, nu vor fi indexate pensiile pentru că „nu există bani" - nu poate fi decât o glumă. Într-un demers care trebuie argumentat juridic, o astfel de declaraţie nu poate fi un temei serios pentru o sancţiune atât de severă.

# Al doilea pas pe care trebuie să-l facă iniţiatorii suspendării este să găsească cel puţin o treime din parlamentarii din România care să semneze cererea de supendare. Teoretic, opoziţia are în acest moment numărul suficient de deputaţi şi senatori, 216, dar ulterior pentru ca cererea să fie aprobată ar avea nevoie de majoritate, adică de 234 de parlamentari. Singura şansă logică ar fi ca o parte din reprezentanţii puterii să se alăture acestui demers. E greu de crezut că Ponta şi Antonescu se vor dovedi acum atât de convingători. Dacă ar fi putut, ar fi reuşit să strângă o majoritate necesară schimbării Guvernului Boc, lucru ce nu s-a întâmplat până acum.

# Dacă să presupunem că şefii US