Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falău scapă de doi ani și jumătate de arest

Publicat in Adevarul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Magistrații Curții de Apel Bacău i-au redus pedeapsa lui Cristian Chilat, ucigașul lui Mararu, prin schimbarea încadrării juridice. Instanța a considerat că în cazul lui Bogdan, fratele victimei, nu este vorba de tentativă de omor calificat, ci de vătămare corporală din culpă.

Cererea depusă de Cristian Chilat la instanța de apel de la Bacău a fost admisă în privința reducerii sporului de pedeapsă de trei ani pe care Falău îi primise pe lângă cei 16 ani de închisoare pentru omor calificat.

19 ani de închisoare pentru Falău şi obligaţia de a plăti daune morale familiei Mararu

Falău va primi prin fax pedeapsa pentru crimă

Cum sporul de pedeapsă a fost redus de la trei ani la doar 189 de zile, iar ucigașul lui Gheorghe Mararu este încarcerat deja de un an, rezultă că Falău trebuie să mai stea în închisoare 15 ani și jumătate pentru a-și ispăși pedeapsa.

„Am cerut schimbarea încadrării juridice pentru că nu a existat intenție, nici măcar indirectă, de a-l omorî pe Bogdan, fratele victimei", a spus Mihai Sava, avocatul care l-a reprezentat pe Chilat în procesul cu familia Marau.

În aceeași ședință, instanța de la Bacău a respins acțiunea lui Bogdan și a Alinei Mararu, fratele și soția lui Gheorghe Mararu, ca „tardiv introdusă" și i-a obligat pe fiecare la plata a câte 200 de lei, cheltuieli de judecată.

Soţia lui Mararu îl vrea mort pe Falău, ucigașul din Cafe Latino

Falău, păzit la proces de o armată de mascaţi

După executarea a două treimi din pedeapsă, Falău poate cere eliberarea condiționată, astfel încât, ucigașul are șansa să părăsească penitenciarul la puțin timp după ce va împlini 50 de ani.

Campionii crimei: 19 ani de ani de închisoare pentru fostul boxer nemţean Cristian Chilat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 2 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 37 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 4 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

LIVE Parlamentarii europeni votează în curând moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen / Ce șanse are inițiativa demarată de AUR

HotNews acum 30 minute
Președinta Comisiei Europene se pregătește să facă față unei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, un instrument rar folosit, care a dezvăluit nemulțumirea față de stilul de conducere al Ursulei von der Leyen, scrie AFP. Votul va avea loc în j

Toţi copiii şi adulţii internaţi în urma toxiinfecţiei alimentare de la Vârtop se simt bine şi au fost externaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Toţi copiii şi adulţii internaţi miercuri în urma toxiinfecţiei alimentare semnalate în tabăra din staţiunea Vârtop au fost externaţi şi se simt bine, a declarat joi, pentru Agerpres, directoarea Dir

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 36 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Pe 6 septembrie revine Noaptea Muzeelor la Sate. Muzeele rurale se pot înscrie până pe 20 august

Mediafax acum 24 minute
Evenimentul, organizat de Asociaţia Da’ De Ce, se prezintă ca fiind unic în Europa şi este dedicat patrimoniului rural şi comunităţilor care îl păstrează viu. Vizitatorii vor putea descoperi istoria vie, colecţiile locale, poveştile satelor şi oamen

Doi morți și un rănit după ce o autoutilitară cu pepeni și un autoturism s-au ciocnit pe un drum din Teleorman. Una dintre mașini a luat foc

Adevarul acum o ora
Un grav accident rutier, în care au fost implicate o autoutilitară încărcată cu pepeni și un autoturism, a avut loc joi între localitățile Gârcov (judul Olt) și Islaz ( județul Teleorman). Doi oameni au murit, iar alți doi sunt răniți.

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°