* spectacolul "Scapino" a fost suspendat pentru că s-ar fi vândut prea puţine bilete, 200 din 300 * directorul Teatrului "Maria Filotti", Mircea Bodolan, spune însă că actorii nici nu ştiau de reprezentaţia de la Brăila, iar suspendarea este un atac făţiş la probitatea teatrului
Spectacolul "Scapino" s-a suspendat. Anunţul a fost făcut de Asociaţia "Dracula", care impresaria spectacolul, cu doar câteva ore înainte de reprezentaţie. Spectacolul este regizat de Dan Tudor, iar din distribuţie fac parte nume mari ale teatrului românesc. Motivul acestei decizii luate de Stoian Anghel, preşedintele asociaţiei amintite, ar fi fost numărul prea mic de bilete vândute, doar 200 din maxim 300 câte se puteau vinde, a spus directorul Teatrului "Maria Filotti", Mircea Bodolan. "Preşedintele Asociaţiei «Dracula», Stoian Anghel, a spus că actorii refuză să joace pentru că numărul de bilete vândute nu satisface pretenţiile lor pecuniare. Acest lucru mi-a fost confirmat şi de impresarul local, Paul Chirvase. Ca să mă conving de faptul că suspendarea a fost cauzată de refuzul actorilor de a juca, i-am sunat pe doi dintre ei, Andrei Duban şi Orodel Olaru, ca să-mi confirme, însă ei mi-au spus că nici nu aveau habar că e vreo reprezentaţie la Brăila. Acest Stoian Anghel, un samsar al impresariatului românesc, m-a minţit şi pe mine şi pe impresarul local, Paul Chirvase. Acest Stoian Anghel este nociv pentru că spurcă numele actorilor, dar şi numele teatrului. Nu cred că spectatorii fac diferenţa, şi nici nu sunt obligaţi s-o facă, între un spectacol al teatrului şi unul doar găzduit de teatru. Această suspendare în condiţiile în care s-au vândut 200 de bilete pentru o reprezentaţie este un atac făţiş la probitatea teatrului. Dacă actorii vor avea vreo atitudine, mă interesează mai puţin. Eu nu pot să nu iau atitudine. A fost ultima dată când teatrul a colaborat cu asociaţia dom