N-are şiră a spinării, dar are coastă, Gardă de Coastă. Sub influenţa sovietică, România a avut nave de grăniceri. S-a trecut, apoi, la Poliţia de Frontieră, că aşa cerea integrarea europeană.
Mai nou, luăm cu totul modelul american. Din păcate, nu suntem singuri în acest demers. Potrivit MAI, 20 de ţări UE au luat această denumire. Proiectul de lege care reglementează înfiinţarea Gărzii de Coastă în zona litoralului Mării Negre, a Dunării Maritime şi a Deltei Dunării, precum şi alte măsuri privind reorganizarea Poliţiei de Frontieră Române a fost adoptat marţi, în Camera Deputaţilor – Cameră decizională în acest caz. Actul normativ aprobat aduce modificări în structura organizatorică a Poliţiei de Frontieră, putând fi asigurat astfel un înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera maritimă şi fluvială a României.
Legea prevede înfiinţarea inspectoratelor teritoriale ale PFR la fiecare frontieră a României cu statele vecine şi înlocuirea inspectoratelor judeţene existente în prezent cu servicii teritoriale. „Adoptarea acestei legi reprezintă încă un pas în procesul de reformă şi modernizare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Noua configuraţie ne permite să gestionăm mai bine resursa umană pe care o avem la dipoziţie şi, în acelaşi timp, să avem un plus de eficienţă la frontierele României”, şi-a dat cu părerea Traian Igaş, ca şi cum ar cunoaşte despre ce este vorba.
Constanţa şi Tulcea, în Gardă
Garda de Coastă va fi organizată la nivelul administrativ al judeţelor Constanţa şi Tulcea, prin reorganizarea inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de frontieră Constanţa şi Tulcea. Legea stabileşte o serie de măsuri “în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, securizării frontierelor aeriene, terestre, maritime şi fluviale, combaterii migraţiei ilegale, asigurării respectării regimului juridic al fr