Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1700 km drumuri judeţene şi de interes local, executate cu 2,3 mld. lei

Publicat in Curierul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRZ) a anunţat ieri demararea lucrărilor pentru realizarea proiectelor tehnice şi a detaliilor de execuţie pentru 216 km de drumuri judeţene şi 1.495 km de drumuri de interes local cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii - proiectul 10.000 km drumuri judeţene şi de interes local.

Judeţele în care se vor executa lucrările sunt Arad, Bihor, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Buzău şi Vrancea, pentru care s-au semnat deja contractele de lucrări, valoarea totală a contractelor de proiectare şi execuţie pentru cele 7 judeţe fiind de 2.253.094.227,93 lei inclusiv TVA. Pentru realizarea lucrărilor în celelalte judeţe, procedurile de achiziţie publică se află în diferite stadii de procedură.

"Îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor depinde de îmbunătăţirea infrastructurii acestei ţări. Ne-am plâns, vreme de 20 de ani, că nu putem să ne apropiem de standardele de viaţă europene şi că nu putem face turism fiindcă nu avem drumuri. La Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se întreprind acţiuni concrete pentru ca lucrurile să avanseze din acest punct de vedere, iar o dovadă în acest sens sunt şi creşterile înregistrate în domeniile aflate în responsabilitatea ministerului: turism şi construcţii. Rezultatele arată că decizia Guvernului de a investi în infrastructura turistică şi edilitară a fost una corectă, generatoare de creştere economică, locuri de muncă, bani la bugetele locale şi la bugetul naţional. De aceea, Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii trebuie pus în practică, el contribuind nu numai la creşteri directe în economie, ci şi la schimbarea în bine a vieţii câtorva milioane de oameni", a declarat ministrul Elena Udrea.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii este cel mai mare program de investiţii în infrastructura publică derulat în România în ultimii

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 7 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 10 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum 21 minute
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 13 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 12 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 11 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 11 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 10 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

5°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°