Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Laurenţiu Atanasiu, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.
"Cisterna era într-o parcare de pe DN 1, în apropierea localităţii Cristian. Din cauza sistemului de încălzire a asfaltului, existând flacără deschisă, s-a produs un incendiu care s-a extins la toată cisterna, dar şi la un trailer parcat lângă cisternă. Şoferul trailerului parcase aici pentru a-i oferi curent şoferului cisternei, tot pentru acel sistem de încălzire a asfaltului", a declarat purtătorul de cuvânt Laurenţiu Atanasiu.
Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu mai multe autospeciale timp de peste o oră, iar unul dintre rezervoarele de motorină ale instalaţiei de încălzire a asfaltului a explodat.
"Este vorba despre un rezervor mic, care nu are legătură cu rezervorul cisternei. Nu au existat probleme deosebite şi nu s-au înregistrat victime", a mai spus Laurenţiu Atanasiu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Laurenţiu Atanasiu, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.
"Cisterna era într-o parcare de pe DN 1, în apropierea localităţii Cristian. Din cauza sistemului de încălzire a asfaltului, existând flacără deschisă, s-a produs un incendiu care s-a extins la toată cisterna, dar şi la un trailer parcat lângă cisternă. Şoferul trailerului parcase aici pentru a-i oferi curent şoferului cisternei, tot pentru acel sistem de încălzire a asfaltului", a declarat purtătorul de cuvânt Laurenţiu Atanasiu.
Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu mai multe autospeciale timp de peste o oră, iar unul dintre rezervoarele de motorină ale instalaţiei de încălzire a asfaltului a explodat.
"Este vorba despre un rezervor mic, care nu are legătură cu rezervorul cisternei. Nu au existat probleme deosebite şi nu s-au în