Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 210.000 de absenţe ale elevilor la şcolile din judeţul Alba, în luna octombrie

Publicat in Alba24, marți 22 noiembrie 2011 ·

Profesorii din unităţile de învăţământ din Alba se confruntă, pe lângă problemele generate de lipsurile financiare, şi cu aspecte legate de absenţele elevilor de la ore, ce ar putea arăta un interes scăzut al acestora pentru sistemul de educaţie funcţional la ora actuală. Responsabilii ISJ, cadrele didactice, cu sprijinul oamenilor legii au încercat să combată pe cât posibil acest fenomen şi prin organizarea unor acţiuni, periodic, de la începutul anului şcolar, de depistare a elevilor care chiulesc de la clasă şi îşi petrec timpul rezervat prezenţei la orele de curs, în localurile din apropierea instituţiilor de învăţământ. Potrivit ISJ Alba, în şcolile din judeţ, doar în luna octombrie, elevii au acumulat peste 210.000 de absenţe.

Chiar dacă peste jumătate din acest număr, respectiv 126.000 de absenţe au fost în cele din urmă motivate, fenomenul pare să nu aibă rezolvare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a sesizat cele mai multe absenţe în licee, unde elevii au lipsit, în medie, de la 10 ore în luna octombrie. Elevii de gimnaziu au adunat în medie 4 absenţe/elev, iar cei din clasele I-IV au lipsit cel mai puţin, cu o medie de 1,14 absenţe/ elev.

Cele mai multe absenţe s-au înregistrat, în rândul elevilor de liceu, la clasele a X-a şi a XII-a, doar aproximativ jumătate dintre aceste absenţe fiind motivate.

Încă de la începutul acestui an şcolar, în toate instituţiile de învăţământ au fost înfiinţate comisii speciale care să monitorizeze absenţele. Totalul acestora, motivate şi nemotivate urmează să fie centralizate într-un raport la sfârşitul semestrului, declară reprezentantul ISJ Alba.

Pentru a identifica elevii care chiulesc şi a reduce numărul absenţelor în şcoli, în ultimul timp s-au efectuat, periodic, razii în localurile din împrejurimile şcolilor. Dat fiind că primele 10 clase sunt obligatorii în învăţământul din România, măs

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°