Competiţiile fotbalistice bihorene organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal au continuat cu jocurile etapei a XIV-a, penultima a turului de campionat, în cadrul Ligii a IV-a Team Sport, precum şi cu disputele primei faze a Cupei României în cadrul Seriei I din Campionatul Judeţean.
Cel de-al patrulea eşalon fotbalistic al ţării a adus în seria bihoreană în cadrul etapei a XIV-a o victorie destul de clară a liderului clasamentului, Crişul Sântandrei, care a surclasat Crişul Aleşd, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, trei golurile reuşindu-le D. Cuc, iar ultimul antrenorul-jucător Ciprian Dianu, în minutul 90+3.
Victorie cu acelaşi scor, de 5-1, a reuşit, tot pe teren propriu, şi formaţia Locadin Şeţchea, în faţa grupării Stăruinţa Săcuieni. Alte succese clare au izbutit în faţa propriilor suporteri şi Kinder Junior şi Cetatea Biharea. De altfel, penultima rundă a turului a fost una favorabilă gazdelor, care, cu o singură excepţie, s-au impus pe linie. Excepţia a constituit-o rezultatul de egalitate de la Popeşti, oaspeţii nereuşind nicio victorie în această etapă.
În Cupa României din prima serie a Campionatului Judeţean un rezultat spectaculos s-a înregistrat la Marghita, pe terenul celor de la Electric Star, care au fost învinşi de Inter Aştileu, cu scorul de 7-3. Celaltă echipă din Marghita a câştigat în deplasare, la Suplac. Tot pe teren strain s-au impus şi Sporting Lugaş şi CSU Partium Oradea.
Rezultatele şi marcatorii etapei a XIV-a din Liga a IV-a Team Sport
Viitorul Popeşti - Biharia Vaşcău 1-1
Marcatori: Vancia C. 10, Haica Gh. 70
La juniori: 0-10
Kinder Junior - CF Liberty 3-0
Marcatori: Mureşan 6, Grosu 45, Rozsa 67
Eliminaţi: Balea (Paleu) în minutul 76 pentru cumul de cartonaşe galbene, respectiv, Ţigan D. (Liberty) în minutul 81 pentru injurii aduse arbitrului.
La juniori: 14-1
Victoria