Foto: Cristian Marcu Când ajung, transportat de treburi, în Bucureşti, răspund şi invitaţiilor unor confraţi de la Antena 3, puţini dintre cei care mă vor în emisiunile lor şi care găsesc sinceritatea frustă a opiniilor mele trebuitoare. Mă rog! În ceea ce mă priveşte aş răspunde şi mai bucuros invitaţiei de a spune, între atâtea cazne analitice şi răfuieli din Ferentarii politichiei, un vers de dragoste.
Ce părere aveţi, să mă întrebe, să zicem, Dana Grecu, despre suspendarea preşedintelui? În loc să răspund, să-l suspende, cu tot neamul şi cu clica lui cu tot, dacă-s în stare chiar mâine, să-l suspende chiar acum dacă se poate, că ne-a umilit şi batjocorit destul, eu să citesc o poezie din volumul „Ei, aş! Spunea poetul” sau din „Nu cer iertare” sau „Un liber albatros”. Vi se pare îndeajuns de fermă opoziţia? – să mă chestioneze Maria Coman sau Alina Petrescu, fete deştepte exilate la prânz fiindcă, înţeleg din biblia televiziunilor, un realizator de vârf e doar ăla care se produce nocturn, ca bufniţele sau ca amorezii.
Şi pentru a-mi înfrâna revolte şi dezamăgiri legate de opoziţie, pentru a nu da cu linguroiul nemulţumirilor mele în tigaia de tablă ruginită a atâtor opozanţi de tinichea, plictisiţi şi apatici, concubini ai puterii de azi, să mă apuc, tam-nisam, să recit „Bună seara, iubito”, singura mea poezie pe care am reuşit s-o ţin minte, obligat de un cântec care se tot cântă, din veacul trecut, sau „Toate femeile” sau „Nu speriaţi frumoşii-adolescenţi”. Pentru a nu-l mânia pe Dumnezeu, recunosc că uneori, de voie sau de hatârul meu, unele realizatoare m-au lăsat să reamintesc cititorilor că singura meserie pe care o fac bine (n-am spus-o eu!) ar fi aceea de a imagina versuri.
Acum două zile, chemat fiind de Andreea Stroe, într-o dimineaţă în care mă solicita de obicei Buble (înţeleg că Ioşca a fost
