Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amnesty International acuză consiliul militar din Egipt că a "sufocat" revoluţia

Publicat in Gandul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Consiliul militar din Egipt nu şi-a respectat promisiunile şi unele încălcări ale drepturilor omului comise după preluarea puterii sunt mai grave decât în timpul regimului fostului preşedinte Hosni Mubarak, denunţă Amnesty International într-un raport publicat marţi, relatează AFP.

Publicarea acestui raport are loc în timp ce ţara este afectată de trei zile de confruntări sângeroase între forţele de ordine şi manifestanţii care cer încheierea puterii militare, ce mai gravă criză de la înlăturarea lui Mubarak.a

În raportul său, organizaţia neguvernamentală stabileşte o listă cu încălcări ale drepturilor comise sub conducerea Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA).

"Judecând mii de civili în faţa tribunalelor militare, reprimând manifestaţii paşnice, lărgind câmpul de aplicare a legii privind starea de urgenţă în vigoare în timpul lui Mubarak, CSFA a perpetuat un sistem represiv", a declarat Philip Luther, directorul interimar al AI pentru Orientul Mijlociu.

"Cei care au sfidat consiliul militar - manifestanţi, jurnalişti, bloggeri, grevişti - au făcut obiectul unei reprimări nemiloase, într-o tentativă de a-i reduce la tăcere", continuă acesta într-un comunicat.

"Bilanţul privind respectarea drepturilor omului arată că după nouă luni de putere în Egipt, CSFA a sufocat obiectivele şi aspiraţiile revoluţiei 25 Ianuarie", denunţă Luther.

Aplaudată de populaţie pentru că nu a reprimat revolta împotriva lui Mubarak şi desemnată să angajeze procesul de democratizare, armata este în prezent puternic criticată, acuzată că multiplică procesele împotriva civililor şi suspectată că vrea să se menţină la putere.

Organizaţia neguvernamentală asigură că în domeniul justiţiei, puterea militară a înrăutăţit situaţia. Ea afirmă că 12.000 de civili au fost judecaţi în tribunale militare în ultimele nouă luni, în special pentru "violenţe min

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 17 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 27 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 32 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 56 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 20 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°