Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii protestează în faţa Guvernului. Aproximativ 500 de persoane cer mărirea veniturilor

Publicat in Gandul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Câteva sute de pensionari protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de anunţul îngheţării pensiilor şi în 2012, spunând că nu mai pot supravieţui cu banii actuali şi cerându-le guvernanţilor "să nu le grăbească sfârşitul".

Cei aproximativ 500 de pensionari strigă "Jos Băsescu" şi "Demisia" şi au pancarte pe care scrie "Nu îngropaţi de vii pensionarii", "Genocid în portocaliu", "Pentru pensionari doar umilinţă?!", "Voi - viaţă fericită, noi - bătrâneţe chinuită", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă", "Guvernanţi mincinoşi, plecaţi voi, să nu murim noi".

Protectul este organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR), în Piaţa Victoriei, între orele 11.00 şi 13.00.

La acţiune au fost anunţai peste 400 de reprezentanţi ai organizaţiilor de pensionari din judeţele Bihor, Braşov, Brăila, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Vrancea precum şi 1.000 de pensionari din Capitală.

"Pensionarii, al căror nivel de trai, pentru milioane dintre ei, se află la limita subzistenţei, iar iarna care vine - din cauza creşterii cheltuielilor la utilităţi - va scădea şi mai mult, protestează în principal faţă de hotărârea Guvernului de a îngheţa, pentru al treilea an consecutiv, pensiile la nivelul, amputat, din octombrie 2009", spune preşedintele FNSPR, Preda Nedelcu.

Pensionarii vor să amintească guvernanţilor, tuturor oficialilor, că sunt fiii şi nepoţii lor, că ei au avut, când a trebuit, altă grijă de ei şi le cer să nu le grăbească sfârşitul.

O delegaţie a ensionarilor a cerut să fie primită de premier pentru a-i prezenta revendicările.

Ultimul protest al pensionarilor în Capitală a fost pe 10 noiembrie, când aproximativ 200 de pensionari au protestat, tot în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de neindexarea pensiilor în 2012, dar şi de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 31 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum 34 minute
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 48 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 26 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°