Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece studenţi acuzaţi de consum de droguri sunt audiaţi în dosarul în care un bulgar a fost arestat pentru trafic

Publicat in Gandul, marți 22 noiembrie 2011 ·

Zece studenţi de la Universitatea din Ploieşti sunt audiaţi, marţi, la sediul DIICOT, în dosarul în care un student bulgar a fost arestat la începutul lunii noiembrie pentru trafic de droguri de risc, studenţii fiind suspectaţi de consum de droguri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, procurorii audiază zece studenţi de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, acuzaţi de consum de droguri.

Cei zece sunt audiaţi în acelaşi dosar în care un cetăţean bulgar în vârstă de 21 de ani, student la Universitatea din Ploieşti, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc, acesta fiind acuzat că aducea cannabis din Bulgaria şi îl vindea în campusul universităţii ploieştene.

Procurorul Ionuţ Botnaru a precizat că niciunul dintre cei zece studenţi nu va fi reţinut în urma audierilor de marţi.

Tot marţi, studentul bulgar Borislav Purchev este audiat de către procurorii DIICOT Ploieşti.

În 4 noiembrie, procurorii DIICOT au făcut cinci percheziţii în trei dintre căminele din campusul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti.

În acest dosar au fost duse la audieri 14 persoane, cei mai mulţi fiind studenţi. În urma audierilor, un student al universităţii, cetăţean bulgar, a fost arestat preventiv, iar alţi doi studenţi români, acuzaţi de trafic de droguri de risc, au primit interdicţia de a părăsi ţara.

Zece studenţi de la Universitatea din Ploieşti sunt audiaţi, marţi, la sediul DIICOT, în dosarul în care un student bulgar a fost arestat la începutul lunii noiembrie pentru trafic de droguri de risc, studenţii fiind suspectaţi de consum de droguri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru, procurorii audiază zece studenţi de la Universitatea de Petrol şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 52 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

VIDEO Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta

G4Media acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen. Biroul de

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 47 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 21 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 28 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°