Un senator cu nume de insectă şi un deputat cu nume de carnasier, ambii moldoveni, sunt, în opinia mea, doi trădători de marcă ai interesului naţional. Printr-o uriaşă distrugere de mediu, în speţă, a ecosistemului forestier carpatin, ei au atentat cu succes la siguranţa naţională şi, implicit, au prejudiciat grav calitatea vieţii în România. Ţara desfiinţându-se în fapt. Dacă lucrul s-ar fi întâmplat în ţara vecină, Ungaria, ei ar fi fost de mult arestaţi, judecaţi şi pedepsiţi. Dacă nu de lege, cu siguranţă de popor. Cum însă mulţi dintre beneficiarii trădării moldovenilor se află chiar în Ungaria, s-ar putea ca, dimpotrivă, acolo să li se ridice statui care, pe întinderile pustei, s-ar vedea de departe, oricât de nevolnice ar fi ele, respectând dimensiunile spirituale ale modelelor. Iar la dezvelirea acestora nu ar fi exclus să participe, aplaudând, „oşteni, dregători, prostime”, reprezentând România.
Atentatul s-a săvârşit prin Legea 247/2005. Sloganul acesteia, aruncat în ochii proştilor, a fost latinescul restitutio in integrum, dar îndărătul acestuia a fost presiunea lobby-ului urmaşilor marilor moşieri, plecaţi din ţară.Tot ca un slogan sună şi realitatea pe care moldovenii trădători au reuşit să o reîntroneze în România ca pe un dat sfânt: copiii stăpânilor părinţilor voştri vor deveni stăpânii voştri, iar copiii lor vor fi stăpânii copiilor voştri! Şi, deşi marele interes fusese cel al rechinilor neiubitori de patrie, cei doi demnitari au împins în ochii electoratului doar interesul plebeului pentru recuperarea măruntei sale proprietăţi păduroase. Şi le-a mers.
Avocaţii lobby-ului şi-au ales cozile de topor din legislativ cu ştiinţă de psihanalist: trebuiseră găsiţi nişte calici de partid, săraci lipiţi „de acasă”, dornici ca, umblând cu mierea patrimonială, să se ungă pe degete din plin. I-au găsit uşor, căci metoda era veche şi prototipul
