Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc, la tribunal: Este de notorietate că Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut suspendarea preşedintelui

Publicat in Romania Libera, marți 22 noiembrie 2011 ·

Premierul Emil Boc a venit, marţi, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI. Premierul este audiat de judecători.

Instanţa l-a întrebat pe Emil Boc dacă recunoaşte că l-a acuzat pe Vîntu că urmăreşte să împiedice justiţia să ajungă la el.

"Declaraţia a fost făcută atunci când a fost readusă în discuţie tema suspendării preşedintelui care generează îngrijorare din perspectivă economică şi teamă investittorilor. Este o declaraţie politică şi este o judecată de valoare. Este de notorietate că Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut suspendarea preşedintelui", a răspuns prim-ministrul.

Emil Boc a răspuns, marţi, mai multor întrebări adresate de instanţă, precum şi unora depuse la dosar de avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu.

"Alianţele dintre politicieni şi presă pot crea instabilitate politică", a declarat Boc, răspunzând astfel întrebării judecătorului referitoare la modul în care apreciază că simpla exprimare a unei opinii aparţinând lui Sorin Ovidiu Vîntu ar putea crea instabilitate politică.

Premirul a mai susţinut că este un act de notorietate şi că figurează în interceptările dosarului lui Vîntu că acesta a afirmat că s-a aliat cu politicieni pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Răspunzând unei întrebări depuse la dosar de avocaţii lui Vîntu legate de lecţii de morală fără menţionarea păgubiţilor FNI, Boc a răspuns că a făcut doar afirmaţia că pe unele posturi TV nu se reiau informaţii de interes public despre păgubiţii FNI. "Am spus că statul prin AVAS a plătit o sută de milioane de euro păgubiţilor FNI", a declarat premierul în faţa instanţei. "Cuvântul «mogul» este cel din Dicţionarul explicativ al limbii române. Nu l-am impus eu în viaţa publică, acest termen de mogul îl cunoaşteţi cu toţii", a spus Emil Boc, la plecarea de la instanţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 2 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum o ora
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 5 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Airbus primește o comandă istorică de la compania naţională poloneză LOT, pentru 40 de avioane A220 / Apropiere strategică între Franţa şi Polonia

HotNews acum 43 minute
Producătorul european de avioane Airbus a obţinut luni o comandă majoră din partea companiei aeriene poloneze LOT, pentru 40 de aeronave A220, marcând cea mai mare investiţie din istoria transportatorului naţional şi semnalând o apropiere strategică

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 6 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 13 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Horoscop 17 iunie 2025. Racul primește vești bune, iar Leul trebuie să fie atent la bani

Mediafax acum o ora
Horoscop Berbec Ai tendința să fii impulsiv în luarea deciziilor, dar azi e important să analizezi cu calm. Ești în centrul atenției, dar grija față de cei dragi îți va aduce echilibru. Horoscop Taur Treci printr-o perioadă de consolidare emoțională

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

16°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°