Reprezentanta Constanţei în Divizia A1 la volei masculin, CVM Tomis, a pornit în noua ediţie de campionat cu scopul declarat de a cuceri un nou titlu de campioană. În primele partide disputate în actuala stagiune, echipa de pe litoral a avut câteva sincope, dar a reuşit să se impună de fiecare dată, până duminică, atunci când a evoluat în fieful campioanei Remat Zalău. Constănţenii au plecat de pe terenul campionilor, învinşi. Au reuşit să câştige totuşi un set.
Băieţii antrenaţi de Martin Stoev au jucat slab în primul set, pe care l-au cedat cu scorul de 16-25. Acelaşi scor s-a înregistrat în parţialul secund, însă de această dată cei care s-au impus au fost tomitanii. Gazdele au revenit în avantaj după ce au câştigat setul trei cu scorul de 25-18. Cel mai disputat set a fost al patrulea. Tomis a încercat din răsputeri să ducă meciul în setul decisiv, dar până la urmă, cei care aveau să se impună erau tot gazdele, scor 28-26.
Reprezentanta Constanţei în Divizia A1 la volei masculin, CVM Tomis, a pornit în noua ediţie de campionat cu scopul declarat de a cuceri un nou titlu de campioană. În primele partide disputate în actuala stagiune, echipa de pe litoral a avut câteva sincope, dar a reuşit să se impună de fiecare dată, până duminică, atunci când a evoluat în fieful campioanei Remat Zalău. Constănţenii au plecat de pe terenul campionilor, învinşi. Au reuşit să câştige totuşi un set.
Băieţii antrenaţi de Martin Stoev au jucat slab în primul set, pe care l-au cedat cu scorul de 16-25. Acelaşi scor s-a înregistrat în parţialul secund, însă de această dată cei care s-au impus au fost tomitanii. Gazdele au revenit în avantaj după ce au câştigat setul trei cu scorul de 25-18. Cel mai disputat set a fost al patrulea. Tomis a încercat din răsputeri să ducă meciul în setul decisiv, dar până la urmă, cei care aveau să se impună erau tot gazdele, sc