Sărăcia poate să îndemne oamenii la gesturi extreme. Asta o dovedeşte şi povestea lui Isabel, o tânără din Taiwan care a fost vândută de mama ei la numai şapte ani.
Ani la rând, tânăra a îndurat foamete, umilinţe şi bătăi. Acum însă, a reuşit să iasă din iadul în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa şi încearcă şă-şi refacă viaţa.
Isabel avea numai şapte ani când ea şi sora ei ai fost vândute unor familii bogate din Taiwan. De atunci, ani la rând a trăit în sclavie. În timp ce copiii de vârsta ei mergeau la şcoală sau se jucau, ea făcea curat, gătea, dormea pe jos în garaj şi mânca resturile lăsate de stăpânii ei.
Bătăile deveniseră deja o constantă în viaţa tinerei.
Nici când familia s-a mutat în Statele Unite lucrurile nu s-au schimbat, cu excepţia faptului că acum, tânăra avea voie să însoţească familia în diverse ieşiri. S-a gândit să fugă, însă îi era prea frică. Asta până când a întâlnit o femeie care i-a schimbat viaţa.
În scurt timp, cu ajutorul femeii, Isabel a fugit din casa în care a fost sclavă atâţia ani.
Acum, la peste douăzeci de ani, viaţa tinerei e cu totul alta. Are propriul ei apartament, merge la şcoală şi este bonă. Într-o zi speră chiar să-şi deschidă o grădiniţă.
Însă dorinţa ei cea mai arzătoare este cu totul alta: vrea să îşi găsească mama şi să îi spună că o iubeşte.
Sărăcia poate să îndemne oamenii la gesturi extreme. Asta o dovedeşte şi povestea lui Isabel, o tânără din Taiwan care a fost vândută de mama ei la numai şapte ani.
Ani la rând, tânăra a îndurat foamete, umilinţe şi bătăi. Acum însă, a reuşit să iasă din iadul în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa şi încearcă şă-şi refacă viaţa.
Isabel avea numai şapte ani când ea şi sora ei ai fost vândute unor familii bogate din Taiwan. De atunci, ani la rân