Premierul libian, Abdel Rahim al-Kib, a anunţat marţi seara formarea noului Guvern, cel puţin doi miniştri urmând să fie reprezentanţi ai rebeliunii care a luptat împotriva regimului Muammar Gaddafi, relatează AFP.
Usama Juili, fost comandant rebel din oraşul Zenten, a fost numit ministru al Apărării, în timp ce ministru de Interne va fi Fauzi Abdelal, din Misrata.
"Pot asigura toată lumea: întreaga Libie va fi reprezentată în Guvern", a declarat primul-ministru.
Noul Guvern va avea 24 de ministere, unele fiind create pentru prima dată, precum Ministerul Martirilor, al Răniţilor şi Persoanelor Dispărute sau Ministerul Societăţii Civile.
Ashour ben Khayal va fi ministru de Externe, iar Abdelrahman ben Yazza va prelua portofoliul Petrolului şi Gazelor.
Ministrul Tineretului şi Sportului va fi avocatul Fathi Terbel, membru al Consiliului Naţional de Tranziţie.