DNA a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului să precizeze dacă judecătoarea Gabriela Bîrsan, cercetată pentru fapte de corupţie, beneficiază de imunitate, ca soţie a magistratului Corneliu Bîrsan. Procurorii cer ridicarea imunităţii judecătorului României la CEDO, Corneliu Bîrsan şi a soţiei sale preşedintele Secţiei de Contencios de la Curtea Supremă, Gabriela Bîrsan.
UPDATE Ministerul Justiţiei a confirmat primirea, la data de 16.11.2011, din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în vederea înaintării către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a unei cereri privind unele chestiuni procedurale în relaţie cu o investigaţie a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ministerul Justiţiei a înaintat, în cursul aceleiaşi zile, cererea către Ministerul Afacerilor Externe, în vederea transmiterii acesteia Preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului, Nicolas Bratza.
Potrivit unui comunicat de presă al procurorilor, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să precizeze dacă prevederile Protocolului adiţional nr. 6 la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei pot reprezenta un obstacol în efectuarea actelor procedurale legate de ancheta privind suspiciunile de corupţie care o vizează pe soţia unui judecător CEDO, dar care nu vizează atribuţiile judecătorului instanţei europene.
Şefă la instanţa supremă, atenţionată că-i interceptată
„De asemenea, în situaţia în care CEDO consideră că în acest caz sunt aplicabile prevederile privind imunitatea prevăzute în Protocolul mai sus menţionat, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Curţii Europene a Drepturilor Omului ridicarea imunităţii de care beneficiază domnul Corneliu Bîrsan, în calitatea sa de judecător CEDO, precum şi doamna Gabriela Victoria Bîrsan, ca soţie a domnului Corneliu Bîrsan, în vede