Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii comunitari vor putea fi eutanasiaţi, după consultarea populaţiei

Publicat in Alba24, marți 22 noiembrie 2011 ·

Deputaţii au adoptat, marţi, legea privind câinii fără stăpân, potrivit căreia aceştia vor putea fi eutanasiaţi, dacă locuitorii din comunităţile în care au fost găsiţi se declară de acord, în urma unui sondaj de opinie şi dacă animalele s-au dovedit a avea un comportament agresiv sau sunt bolnave.Legea a trecut cu voturile a 168 de parlamentari, 118 declarându-se împotrivă, iar 14 s-au abţinut.

Textul acestei legi controversate, care a fost adoptată de Senat în 2007 şi a intrat în dezbatere la Camera Deputaţilor din martie anul acesta, prevede că, în cazul în care câinii comunitari sunt bolnavi sau agresivi, după o consultare prealabilă a populaţiei – prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări – pot fi eutanasiaţi. Ceilalţi vor fi depuşi în adăposturi.

Organizaţiile de protecţie de drepturilor animalelor şi-au exprimat de mai multe ori nemulţumirile privind amendamentele depuse de partidul de guvernământ la această lege prin care adoptarea câinilor fără stăpân este o procedură dificilă. Astfel, cetăţenii care ar dori să ofere adăpost acestor animale ar trebui să facă dovada deţinerii unei locuinţe, a unui loc de muncă, a resurselor financiare pentru plata taxelor, acordul vecinilor şi a faptului că nu deţin mai mult de doi câini.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=55485

Deputaţii au adoptat, marţi, legea privind câinii fără stăpân, potrivit căreia aceştia vor putea fi eutanasiaţi, dacă locuitorii din comunităţile în care au fost găsiţi se declară de acord, în urma unui sondaj de opinie şi dacă animalele s-au dovedit a avea un comportament agresiv sau sunt bolnave.Legea a trecut cu voturile a 168 de parlamentari, 118 declarându-se împotrivă, iar 14 s-au abţinut.

Textul acestei legi controversate, care a fost adoptată de Senat în 2007 şi a intrat în dezbatere la Camera Deputaţilor din martie anul acesta, prevede că, în cazul în c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 31 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 59 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Poșta Română lansează un nou serviciu. Românii pot depune numerar direct pe card, la orice oficiu poștal

Adevarul acum 50 minute
Românii au acum posibilitatea de a depune numerar direct pe cardurile bancare, fără a merge la bancă sau la bancomat. Serviciul este disponibil în toate oficiile poștale din țară.

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°