În vederea unei mai bune popularizări ale ofertei şcolare, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureş, a organizat marţi, 22 noiembrie, sărbătoarea Porţilor Deschise. La eveniment au participat elevii claselor a opta cu predare în limba maghiară de la gimnaziile din Târgu-Mureş, aceştia văzând la faţa locului condiţiile exstente în cadrul şcolii, putând astfel să-şi facă o impresie încă de pe cum despre viitoarea lor opţine privind ciclul liceal.
După deschiderea oficială găzduită de Sala Festivă a liceului, elevii participanţi au fost invitaţi din partea gazdelor şcolii la un tur al liceului în care le-au fost prezentate profilurile existente, sălile de clasă, dotările şi laboratoarele şcolii. “În această zi am hotărât împreună cu Consiliul de Administraţie al şcolii să organizăm această manifestare intitulată sugestiv “Ziua Porţilor Deschise la Bolyai”. Este practic o activitate de popularizare a şcolii noastre. Deşi suntem în top, în ceea ce priveşte rezultatele, copii de clasa a VIII-a au nevoie de o îndrumare şi noi dorim să insistăm mai mult asupra ofertei şcolii. Le-au fost prezentate elevilor de clasa a VIII-a infrastructura şcolii, pe care o avem la dispoziţie. Consider că este un lucru foarte important să organizăm acest eveniment încă din luna noiembriue, deoarece majoritatea copiilor în această perioadă, alături de părinţii lor, să poată decide asupra viitorului lor în ceea ce priveşte şcoala care o vor urma”, a precizat Balint Ştefan, directorul Liceului Teoretic „Bolyai Farkas”.
Implicarea părinţilor
La evenimentul găzduit de Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureş au fost invitate opt şcoli generale din Târgu-Mureş, care au putut să-şi facă o impresie despre posibila destinaţie a elevilor de calsa a VIII-a. De asemenea, un rol important l-au avut părinţii elevilor, participanţi şi ei la acţiunea de popularizare a of