Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Coface" revizuieşte la 2% estimarea de creştere pentru 2012

Publicat in Bursa, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Coface menţine estimările privind creşterea economică pentru anul curent la 1,5% şi revizuieşte des-cendent estimarea pentru anul 2012 (inţial de 3%) la 2%, în condiţiile în care restructurarea datoriei Greciei va avea o valoare de -50% şi capitalizarea băncilor afectate de acest proces se va implementa cu succes, ceea ce poate coincide practic, cu stabilizarea creşterii economice în zona UE şi evitarea unei contracţii economice, potrivit unui comunicat transmis ieri de companie.

"Dacă se va confirma o nouă recesiune în zona UE, creşterea poate ajunge la 1%", se arată în comunicat.

Coface explică: "România a cunoscut o revenire greoaie şi fragilă, rămânând foarte vulnerabilă la schimbările petrecute în contextul internaţional macroeconomic, ca urmare a situaţiei nefavorabile a datoriilor suverane. Poziţia investiţională netă deficitară, consumul privat descendent, precum şi creşterea deficitului comercial pun sub semnul întrebării stabilitatea sistemului economic românesc şi perspectivele de creştere ale României".

Creşterea economică fragilă din 2011 a avut relevanţă doar din punct de vedere tehnic, fiind bazată pe factori conjuncturali interni şi externi, precum: producţia indus-trială, exporturile - pentru primul semestru, susţinute de cererea externă, agricultura şi consumul intern - pentru semestrul II, susţinute de condiţiile meteorologice favorabile, precizează oficialii Coface, care adaugă că această creştere va fi dificil de reeditat în anul 2012, pe fondul comparaţiei cu un nivel ridicat înregistrat în anul curent, frânării cererii externe şi a presiunilor asupra consumului guvernamental (cauzate de restricţiile fis-cale şi private ale îndatorării pe termen mediu-lung).

* Deficit bugetar de 4,5%-5%

Compania de evaluare a riscului de ţară Coface estimează că Româ-nia va înregistra un deficit bugetar de 4,5-5% din PIB în 2012,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 44 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 2 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 52 minute
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°