Dosarul utilajelor agricole furate din ţări ale Uniunii Europene a avut, luni, un nou termen de judecată la Curtea de Apel Iulia. În această cauză au calitatea de inculpaţi fostul director al SRI Alba, Ioan Tarnu şi ofiţerul BCCO, Liviu Schiau, alături de alţi 17 inculpaţi. Aceştia din urmă sunt judecaţi în stare de arest preventiv.
La acest termen, instanţa a dispus disjungerea dosarului, după ce cinci dintre inculpaţi au recunoscut comiterea faptelor de care sunt acuzaţi. Este vorba despre Florin Radu Liptak, Iulian Iosif Băda, Toma Mihai Jelea, Ioan Tăuşan şi Cornel Irimia. Deasemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii Dănuţ Cristian Bândilă, Corneliu Pantilimon şi Ştefan Fillip Rus.
Vă prezentăm comunicatul Curţii de Apel Alba Iulia:
“La termenul de judecată din 21.11.2011, a fost dat citire actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul), după care 5 dintre inculpaţi au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la aceşti 5 inculpaţi şi judecarea lor în dosar distinct, stabilind termen de judecată în noua cauză pentru data de 5.12.2011.
În dosarul iniţial, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 28.11.2011, ora 13.00, când se va continua cu audierea inculpaţilor.
La termenul de judecată de ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii B.D.C., K.C.P. şi R.Ş.F. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Curtea de Apel Alba Iulia a dispus punerea în libertate a inculpaţilor şi a stabilit ca pe durata măsurii de a nu părăsi ţara, fiecare inculpat să respecte u