Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Misterul manuscriselor de la Marea Moartă, la un pas de a fi dezlegat

Publicat in Gandul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Misterul pergamentelor de la Marea Moartă este pe cale să fie descifrat, după ce ani la rând oamenii de ştiinţă au încercat să stabilească cine sunt autorii celebrelor documente religioase găsite în peştera Qumran, din Israel. Daily Mail informează că savanţii atribuie manuscrisele esenienilor, o sectă evreiască din Deşertul Iudaic. Manuscrisele de la Marea Moartă constau în 900 de texte şi au fost descorperite abia în anul 1947 de un păstor beduin. Documentele datează din anul 70 al erei creştine, iar unele dintre ele ar putea fi mult mai vechi, datând din secolul al treilea de înainte de Hristos.

Orit Shamir de la Autoritatea de Antichităţi din Israel şi Naama Sukenik, absolvent al Universităţii Bar-Ilan, au publicat studiul lor în Jurnalul Descoperirilor de la Marea Moartă. Concluzia lor vine după analizarea atentă a inului din care erau confecţionate pergamentele. Acestea erau albite, un paradox pentru industria textila a vremii din zonă, care folosea preponderent materiale colorate. În plus, nu inul, ci lâna era materialul textil preferat de evreii primelor secole. Unii cercetători nu sunt de acord cu concluzia studiului şi argumentează că firele de in puteau să fie aduse de armata Romană în jurul anului 70, după căderea Ierusalimului.

Totuşi, Shamir şi Sukenik admit că ţesăturile din in erau specifice zonelor mai dezvoltate, iar teritoriul de la Marea Moartă nu intra în această categorie. Dovadă o reprezintă faptul că cele mai multe articole vestimentare descoperite acolo erau peticite. Potrivit acestora, materialele ar fi fost confecţionate într-o altă zonă din Israel, unde trăiau mai multe de femei, acestea jucând un rol esenţial în realizarea textilelor sofisticate.(Ionela Samoilă)

Misterul pergamentelor de la Marea Moartă este pe cale să fie descifrat, după ce ani la rând oamenii de ştiinţă au încercat să stabile

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°