Fostul şef al statului s-a mai confruntat in trecut si cu alte probleme de sănătate. Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.
În fişa medicală a lui Ion Iliescu mai apare o operaţie de extirpare a veziculei biliare, efectuată în vara lui 1994. La începutul lui 2002, fostul şef al statului a trecut pe la Elias pentru o serie de investigaţii medicale, confirmate de Corina Creţu, purtătoarea de cuvânt de atunci a Preşedinţiei. În acelaşi an, Ion Iliescu este ţintuit la pat, fără a fi internat, de o viroză respiratorie. Ion Iliescu a fost internat de urgenţă la Elias! Află ce i s-a întâmplat politicianului!
Fostul şef al statului s-a mai confruntat in trecut si cu alte probleme de sănătate. Ion Iliescu a fost operat, în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.
În fişa medicală a lui Ion Iliescu mai apare o operaţie de extirpare a veziculei biliare, efectuată în vara lui 1994. La începutul lui 2002, fostul şef al statului a trecut pe la Elias pentru o serie de investigaţii medicale, confirmate de Corina Creţu, purtătoarea de cuvânt de atunci a Preşedinţiei. În acelaşi an, Ion Iliescu este ţintuit la pat, fără a fi internat, de o viroză respiratorie. Ion Iliescu a fost internat de urgenţă