E greu de imaginat ceva mai comic decît Geoană acuzîndu-l pe Ponta că e doar o marionetă. Geoană a fost marioneta prin excelenţă, soluţia de compromis de tipul “decît să rupem partidul, mai bine punem un om de faţadă care să ne împace pe toţi”. Un fel de Boc al PSD, adică lider delegat fără putere reală, dar în timp ce Boc a fost delegatul unui singur om, cel puţin pînă cînd acesta a început să piardă din putere, Geoană era delegatul tuturor, deci un fel de loc geometric vid.
Asta nu înseamnă că ce spune el e neapărat fals. Deocamdată, Ponta nu a realizat decît 2 lucruri: 1 a arătat că i-ar plăcea să fie un lider de prim rang (dar fără a fi încă aşa ceva) şi 2 a confirmat regula că ideologia şi inteligenţa se termină atunci cînd ajungi la putere. Discursul proaspăt şi interesant al lui Ponta s-a terminat la puţină vreme de la preluarea puterii, exact atunci cînd a început discursul bun al lui Geoană, care a început să spună lucruri interesante, cum că decuplarea prezidenţialelor de parlamentare s-a dovedit un eşec, concurenţa dintre partide e mult mai puţin aprigă decît pare şamd. Între putere şi discursul politic inteligent pare să existe o contradicţie de fond.
Situaţia puterii din partide e uşor diferită, dar în general ea urmează modelul unei puteri foarte autocratice şi centralizate. În mod aparent paradoxal, cel mai autocratic partid pare acum PNL, unde Crin Antonescu a preluat puterea de o manieră destul de brutală, foarte apropiată de modul în care Băsescu însuşi a preluat PD la vremea respectivă, şi este acum lider unic.
PSD şi PDL nu sînt exact la fel probabil şi din cauza mărimii şi prizei mai mari la administraţie, dar în mod sigur ca victime ale succesului. Plecarea liderului partidului la Cotroceni, Iliescu în 2000 şi Băsescu în 2004, a născut în mod inevitabil un alt centru de putere, în PSD sub forma unui lider alternativ (Năstase)
