Genialul Nicolae Iorga habar nu avea ce se întâmpla în partidul său, Partidul Naţionalist-Democrat, şi nici nu-l interesa. Ca să-l flateze, în 1920 când a format guvernul, Take Ionescu i-a cerut să-i recomande un om. Iorga l-a desemnat pe Ştefan Băluţă, un mediocru de la “Neamul Românesc”. Ca să evite catastrofa, i-a solicitat un inginer pentru Ministerul Comunicaţiilor. Istoricul şi-a amintit că în urmă cu două zile se întâlnise cu un coleg de liceu, din Botoşani, inginerul Cihodariu, şi l-a recomandat fără să clipească. Bun, dar de unde să-l ia, pentru că nici Iorga nu ştia unde locuieşte. Poliţia a intrat în acţiune, iar în câteva ore generalul Nicoleanu, prefectul poliţiei, îmbrăcat în ţinută de gală şi cu toate decoraţiile, bătea la uşa inginerului. Cihodariu, în halat şi papuci, s-a înmuiat când a auzit: “Sunteţi inginerul Cihodariu, partizan al profesorului Iorga?”. Speriat de-a binelea, a început să se tânguiască, spunând că n-a făcut politică în viaţa sa. Prefectul i-a retezat-o scurt. “Aţi fost numit ministru. Aveţi frac?”. Până la urmă, un comisar a forţat dulapul a cărui cheie era la soţia inginerului, iar ministeriabilul a fost îmbrăcat mai mult cu forţa. “Aveţi vreo decoraţie?”, a tunat prefectul. “Trecerea Dunării”, a răspuns sfios inginerul. “Ne facem de râs. Vreţi să ne fotografieze gazetarii străini cu «Trecerea Dunării»”? Şi a desprins una din decoraţiile sale străine şi i-a prins-o lui Cihodariu de frac. L-a privit satisfăcut: “Acum semeni a ministru. După mine, Excelenţă!” Nu-i o butadă, iar Constantin Cihodariu a fost ministru sub Take, între 17 decembrie 1921 şi 19 ianuarie 1922. P.S. Şi astăzi se numesc în mod similar miniştrii. Dar nu dintre amicii politici, ci din rândul candidaţilor la DNA!