Ar fi absurd de simplu ca reţeta corupţiei de la primăria din Cluj să se restrângă la trei-patru persoane şi la o mită de câteva zeci de mii de euro, excursii, bilete de avion, cazări la hotel, închirieri de tarabe etc.

Procurorii şi serviciile secrete din spatele lor vor fi avut alte motive ce au constrâns la măsuri atât de drastice într-un dosar care, aşa cum arată la prima vedere, intra lesne în rutina muşamalizărilor politice. Avem o ecuaţie unde necunoscutele sunt indiscutabil dominante în raport cu prezumţiile de verităţi din probatoriul procurorilor DNA. Un simplu calcul logic arată că preşedintele Băsescu ar fi scăpat de sub control anumite mişcări, mult mai sofisticate, ale corupţiei de la Cluj, astfel că n-a fost în măsură să intervină pentru a evita surparea redutabilului bastion pdl-ist. Dl Băsescu îşi va fi cântărit bine vorbele atunci când a afirmat recent că „informaţii că ceva ar fi în neregulă (la primăria din Cluj - n.n.) sunt de vreo şase luni", precum şi că, „în mod categoric, da", premierul Boc era în temă cu respectiva situaţie.

Coroborând modul uşor codificat în care dl Băsescu a făcut această declaraţie cu bâlbâiala reacţiei dlui Boc, ar rezulta că şeful statului şi-a blindat spusele cu un ridicat potenţial autoincriminant (tăinuire/ complicitate la tăinuire?) ştiind că, de fapt, se referă la ramificaţii mult mai grave ale unor aparent banale acte de corupţie. Într-o atare situaţie, anchetatorii ar fi putut solicita timp şi o plajă mai largă pentru investigaţii cu posibile extensii internaţionale şi, într-un asemenea caz, cu o probabilă implicare a unor structuri externe specializate în infracţiuni transfrontaliere. Adică, spre exemplu, în genul unor operaţiuni de spălare de bani, eventual în legătură cu organizaţii teroriste a căror activitate în România e menţionată de altfel în diverse rapoarte oficiale. Prelungirea de către ÎCC