Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La doar 8 ani, Andrei Chiriac a impresionat la Milan Junior Camp

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Andrei Mihai Chiriac, un junior în vârstă de 8 ani, din Bucureşti, legitimat la clubul Sportul Studenţesc a fost unul dintre remarcaţii galei finale Milan Junior Camp ce a avut loc recent la Milano. Acesta a facut parte dintr-o echipă multinaţională de juniori din Europa şi Asia care a câştigat Turneul Intesa Sanpaolo Grup, categoria de vârstă 7 - 10 ani, după ce a învins în finală o echipă din America de Sud. Andrei Chiriac a fost unul dintre cei mai mici juniori dintre toţi cei 480 de copii, din 42 ţări, care au fost prezenţi la Milano şi a fost desemnat cel mai bun talent la grupa de vârstă 7 - 8 ani.

De altfel la pauza meciului de pe San Siro dintre AC Milan şi Catania, terminat cu 4 - 0 în favoarea gazdelor, întreaga delegaţie Milan Junior Camp a făcut un tur de stadion şi a salutat publicul, iar juniorul român a fost în fruntea plutonului de copii din toate colţurile lumii. Anul acesta Milan Junior Camp a avut loc în 154 de locaţii diferite din 42 de ţări şi a implicat 15.600 de copii care s-au bucurat de 285 de săptămâni de sport sub culorile rosso nero.

România a participat pentru a 3-a oară consecutiv la etapa finală Milan Junior Camp, primul proiect oficial al clubului AC Milan în România, ce este oferit de către Intesa Sanpaolo Bank, în parteneriat cu clubul FC Sportul Studenţesc. În România au luat parte la această manifestare sportivă la cele 3 ediţii de până acum peste 500 de copii, iar 5 dintre aceştia au ajuns, alături de familiile lor, şi la finala de la Milano.

Milan Junior Camp este un proiect oficial marca AC Milan ce a debutat în 1997 şi este conceput ca o tabară sportivă de vară de o săptamână. Grupul Intesa Sanpaolo este sponsor principal al acestui proiect în întreaga lume şi are un parteneriat de succes cu clubul AC Milan de peste 20 de ani.

Andrei Mihai Chiriac, un junior în vârstă de 8 ani, din Buc

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°