Curtea de Apel Bucureşti a făcut publice motivele pentru care a dispus eliberarea din arest preventiv a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, în dosarul Petromservice. Sursa: VLAD STĂNESCU
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au considerat că faptele comise de Vîntu, Luca & Company nu se pot încadra la delapidare şi spălare de bani, ci pot fi considerate mai degrabă infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Cât despre participaţia personală a lui SOV, judecătorii au reţinut că acesta nu a semnat, personal, hotărâri ale vreunor Adunări Generale ale Acţionarilor şi că sms-urilor transmise "locotenenţilor" săi, în calitate de "consultant financiar", nu reprezintă probe suficiente.
Judecătorii au mai reproşat procurorilor că nu există o expertiză financiar-contabilă din care să reiese, cu exactitate, care este valoarea prejudiciului.
Nu în ultimul rând, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au apreciat că judecătorul de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a lotului Petromservice, a greşit când a respins tot el cererea de recuzare care îl viza.
Cât despre faptul că Vîntu este judecat în alte dosare penale, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acesta nu a recidivat, căci respectivele infracţiuni, deşi comise după cele din Petromservice, s-au derulat, totuşi, înainte ca el să fie reţinut în acest dosar.
Iar despre faptul că procurorii îl cercetează pe Vîntu şi în alte dosare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au opinat că, atâta vreme cât nu s-a început urmărirea penală cu privire la aceste fapte, "această împrejurare nu poate fi reţinută ca motivând cazul de arestare preventivă analizat".
Procurorul general critică judecarea cauzelor pe fond, în loc de motivele arestării
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, critică faptul că în loc