În România sunt din ce în ce mai multe locuri unde sărăcia este tot mai prezentă şi evidentă. Cei care o văd şi o cunosc, nu au şi puterea să schimbe starea de lucruri din jur. Sau încă nu au capacitatea de a înţelege, de fapt câtă putere au cu adevărat. Colonia muncitorească din Gălăuţaş, judeţul Harghita, este un asemenea loc. Cei care locuiesc acolo, par că nu mai au nicio speranţă că se vor muta vreodată. Ei îşi poartă ”crucea” cu demnitate. Lupta lor pentru existenţă se derulează între spaimele de fiecare zi şi speranţele pierdute cu fiecare an care trece. Trăiesc un sentiment apăsător şi asta pentru că pentru cei mai mulţi dintre ei nu mai există viitor. Pentru ei există doar un obsedant şi chinuitor prezent. Gălăuţaş este locul unde a murit speranţa. Din nefericire, Gălăuţaş e doar unul dintre miile de asemenea locuri comune. Care par că se înmulţesc pe zi ce trece. Şi asta pentru că în România, sărăcia tinde să devină endemică.

De la cea mai modernă întreprindere, la faliment

Combinatul de Exploatare a Lemnului din Gălăuţaţ a fost unul dintre cele mai rentabile din timpul regimului comunist. Dar în acelaşi timp şi unul dintre cele mai moderne, un adevărat reper pentru domeniul exploatării forestiere din România. Construită după Primul Război Mondial, fabrica de cherestea din Gălăţaş era în preajma lui 1940 cea mai mare fabrică de profil de pe Valea Mureşului. Din 1955 au fost demarate lucrările la combinat, aşa încât în 1960 era cea mai mare întreprindere de produse stratificate din sud-estul Europei. Mărindu-şi capacitatea de producţie, la Gălăuţaş a fost nevoie de forţă de muncă suplimentară, forţă pe care zona nu o putea asigura. Aşa că s-a apelat la muncitori din judeţele limitrofe, respectiv din judeţele Mureş şi Suceava. Peste 2.000 de muncitori au ajuns să lucreze la Gălăuţaş şi asta pentru că respectivul combinat se extindea permanent