Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAB: Procurorii au încadrat în mod greşit faptele de care sunt acuzaţi S.O Vîntu şi Liviu Luca

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti arată în motivarea deciziei prin care au dispus eliberarea din arest a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca că procurorii nu au probe suficiente, au încadrat în mod greşit faptele de care sunt acuzaţi cei doi şi nu există o expertiză care să ateste prejudiciul de 83 milioane euro adus companiei Petromservice.

'Raportat la situaţia de fapt astfel prezentată de procurori şi la probatoriul administrat până în prezent, invocat în susţinerea acesteia, Curtea acceptă, îndeosebi prin prisma circuitelor financiare relevate, existenţa unor indicii, îndeajuns de temeinice pentru faza incipientă în care se află ancheta, privind săvârşirea de către inculpaţi a unor fapte susceptibile de a îmbrăca un caracter penal, remarcând însă că acele fapte nu sunt încă precis determinate şi suficient probate, sub aspectul modalităţii de comitere şi consecinţelor produse, iar încadrarea juridică dată acestora este discutabilă, cel puţin din perspectiva infracţiunii premisă de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formele de participaţie ale coautoratului (în cazul inculpaţilor Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu şi Zizi Anagnostopol) şi respectiv complicităţii (în cazul inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu), astfel încât se impune lămurirea lor, pe parcursul urmăririi penale aflate în desfăşurare', se arată în motivarea CAB.

'(...) procurorii au omis sau, în orice caz, au evitat, în pofida încadrării juridice stabilite, să precizeze, în concret, în care dintre modalităţile alternative (însuşire, folosire sau traficare de bani, valori sau alte bunuri aflate în administrare), prevăzute de textul incriminator invocat cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii, au încadrat acţiunile inculpaţilor, astfel că, ra

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum 2 ore
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Premieră în Marea Britanie: O femeie a fost numită director al MI6. Cine este Blaise Metreweli

Gandul acum 28 minute
Serviciul britanic de informații externe, MI6, va fi condus de o femeie pentru prima dată în istoria sa de 116 ani. Blaise Metreweli, care s-a alăturat instituției în 1999, va deveni cel de-al 18-lea director al organizației și va prelua mandatul de

PSG a distrus-o pe Atletico Madrid, 4-0, la Cupa Mondială a Cluburilor. Istvan Kovacs a arbitrat și a fost desființat de spanioli

Gandul acum 58 minute
PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor, a învins pe Atletico Madrid, 4-0, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor. Meciul a fost arbitrat de românul Istvan Kovacs, care a dat mai multe cartonașe galbene, a dictat

Ayatollahul Ali Khamenei şi familia sa se ascund într-un buncăr la nord de Teheran / S-a adăpostit în același buncăr şi în 2024, când Iranul a lansat atacurile asupra Israelului

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost evacuat într-un buncăr subteran din nord-estul Teheranului, la câteva ore după ce Israelul şi-a început, vineri, loviturile, relatează Iran Internatio

Preşedintele Nicuşor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale pentru a dezbate reforma fiscală. Potrivit agendei preşedintelui, întâlnirea lui Nicuşor Dan cu reprezentanţii sindicatelor are loc l

Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi orașul port Haifa / Trei persoane au murit în centrul Israelului, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rachete iraniene au lovit luni Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre c

Circulație pe un singur sens pe A2, după ce traficul a fost blocat / Trei persoane rănite în urma unui accident

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe A2, luni dimineaţă, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat, transmite News.ro. Urmărește

Ce sărbătoare este astăzi, 16 iunie 2025, în calendarul-ortodox?

Ziua Constanta acum 44 minute
În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru. Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hrist

Summit G7 în Canada. AP: Discuţiile, axate pe comerţ, războaie şi evitarea provocării lui Trump

News.ro acum 2 ore
Când preşedintele SUA, Donald Trump, a mers ultima dată în Canada pentru un summit G7, imaginea care a rămas în memoria colectivă a fost cea a lui Trump stând cu braţele încrucişate în semn de sfidare, în timp ce cancelarul german de atunci, Angela

Investitorii sunt în alertă din cauza conflictului Israel – Iran şi a volatilităţii preţului petrolului / Sporesc temerile privind un război regional de amploare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi incertitudinile interne din SUA menţin investitorii în alertă, în aşteptarea redeschiderii pieţelor financiare, relatează Reuters, citată de News.ro. U

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

19°
lun.

15°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°