Publicaţia britanică vorbeşte, cu ironie, despre prinţul Charles, care a aşteptat foarte mult timp pentru a accede la tronul Marii Britanii, iar dacă se plictiseşte de această ipostază ar putea fi \"tentat\" să devină rege al României, regele Carol al III-lea, dacă ţara noastră hotărâşte să restaureze monarhia. Sursa: www.elenaudrea.ro
Ziarul aminteşte că ultimul rege al României, regele Mihai, care a condus ţara între 1927-1930 şi apoi între 1940-1947, a fost forţat să abdice de noii lideri comunişti ai ţării, care l-au ameninţat cu execuţii în masă, dacă refuză să predea puterea. România a îndurat apoi decenii de comunism, în special în timpul dictatorului Nicolae Ceauşescu, care a condus ţara cu "un pumn de fier" din 1965 până în 1989, când a fost executat, precizează publicaţia.
În ultimii ani, în ciuda regimului democratic, tot mai multe voci au cerut restaurarea monarhiei, notează sursa citată.
Vizita Elenei Udrea la Londra
După ce a dezvăluit într-un interviu, în urmă cu câteva săptămâni, că este înrudit cu fostul domnitor român Vlad Ţepeş, "nobilul însetat de sânge care a fost sursa de inspiraţie pentru personajul Dracula", numele prinţului Charles a fost aruncat acum, "în mod bizar" în vâltoarea discuţiilor pe această temă.
Ziarele locale, scrie Daily Mail, au subliniat de mai multe ori, că pe lângă legăturile de rudenie ale lui Charles cu Vlad Ţepeş, şi regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este verişoară de rangul trei cu regele Mihai, a cărui stră-stră-străbunică a fost regina Victoria.
Zvonurile au continuat când ministrul turismului, Elena Udrea, a făcut o vizită la Londra, săptămâna trecută, pentru a se întâlni cu prinţul Charles. Întâlnirea nu a fost făcută publică dinainte, dar au apărut poze "secrete" de la întrevedere, iar "fermecătoarea" Udrea a vorbit, apoi, despre gazda sa la superlativ şi a spu