Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a ajuns la un nivel INCREDIBIL! A ajuns să cerşească înţelegere la LPF de frica Voinţei! Uite situaţia care-i aruncă în penibil!

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 noiembrie 2011 · ·

Condiţiile meteorologice nefavorabile. Acesta este argumentul cu care oficialii Stelei vor încerca să obţină de la LPF şi televiziuni amânarea primei etape din retur. Runda a 18-a este programată în acest moment între 16 şi 20 decembrie, însă roş-albaştrii doresc amânarea pentru a câştiga timp în care elevii lui Ilie Stan să treacă peste forma slabă arătată în prezent.

Partida cu Voinţa Sibiu, de pe 19 decembrie, ar trebui să încheie oficial anul 2011 pentru Steaua. Totuşi, sunt şanse mari ca meciul să nu se mai dispute, roş-albaştrii fiind cei care fac presiuni la LPF în acest sens. Curios, Steaua este echipa care ar avea cel mai puţin de suferit de pe urma temperaturilor, Naţional Arena, stadionul pe care roş-albaştrii îşi dispută meciurile de acasă, fiind dotată atât cu acoperiş împotriva zăpezii, cât şi cu instalaţie de încălzire sub iarbă. Totuşi, motivul pentru care se vrea ca etapa să fie amânată este legat de forma proastă pe care o traversează steliştii, dar şi de numeroasele accidentări care îi dau bătăi de cap lui Ilie Stan.

Alte nouă cluburi vor amânarea

Iniţiativa Stelei ar beneficia de susţinere în faţa LPF şi din partea altor nouă cluburi din Liga I. ProSport a discutat cu reprezentanţii echipelor, iar cei care îşi doresc amânarea motivează prin lipsa condiţiilor pentru desfăşurarea în condiţii normale a meciurilor. Totuşi, există şi alte cluburi care nu sunt de acord, oficialii de la "U" Cluj, Gaz Metan, Tg. Mureş şi Sportul dorind să dispute etapa a 18-a la mijlocul lunii decembrie. Dintre granzi, Rapid şi Dinamo sunt echipele care nu au nicio problemă cu orice decizie va fi luată în acest sens.

Unele echipe vor fi dezavantajate de condiţiile meteo, în cazul în care vor fi zăpezi. Vrem să se amâne

Ioan Hămbăşan, finanţator Voinţa

Noi nu suntem de acord cu amânarea. Avem deja programul făcut,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 23 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°