14 state din NATO, printre care Germania, au urmat SUA şi s-au retras din implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale din Europa (CFE), au declarat surse din cadrul Alianţei Nord Atlantice.
După cum au precizat diplomaţii, şi alţi membri ai Organizaţiei Atlanticului de Nord plănuiesc să se retragă din CFE, ca reacţie la suspendarea de către Moscova a participării la tratat în 2007.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Victoria Nuland, a anunţat, marţi, că Washingtonul îşi limitează cooperarea cu Rusia şi va înceta să se mai achite de unele obligaţii ce îi reveneau în virtutea prevederilor CFE.
„Acest anunţ vine după ce Statele Unite şi aliaţii din NATO au încercat în ultimii patru ani să găsească o soluţie diplomatică după decizia Rusiei din 2007 de a înceta implementarea Tratatului", a declarat Nuland. „De atunci, Rusia a refuzat să accepte inspecţii şi nu a mai furnizat informaţii celorlalte părţi semnatare ale tratatului despre forţele sale militare, aşa cum cere Tratatul", a subliniat Nuland.
Tratatul CFE a fost semnat în 1990 de cele 16 ţări NATO şi şase membre ale Pactului de la Varşovia şi a intrat în vigoare în 1992. Tratatul stabileşte plafoane egale pentru fiecare dintre blocurile foste rivale în domeniul a cinci categorii de armamente convenţionale - tancuri, vehicule blindate, artilerie, elicoptere de asalt, avioane de luptă.
Textul a fost actualizat în 1999, la Istanbul, dar statele membre NATO au refuzat ratificarea lui invocând menţinerea trupelor ruse în Georgia şi Transnistria.
Un tratat inutil
Rusia a impus un moratoriu unilateral Tratatului CFE în decembrie 2007 sub pretextul îngrijorării legate de expansiunea spre est a NATO, al scutului american antirachetă din Europa şi al refuzului membrilor NATO de a ratifica documentul. Moscova a spus că îşi va