Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sperante pentru privatizari la Bursa. Care ar putea fi primele companii

Publicat in Daily Business, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Apar in sfarsit sperante ca statul roman ar putea sa vanda actiuni ale altor companii pe care le detine, prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Sau cel putin asa sustin unele voci din piata. Care ar putea fi primele actiuni tranzactionate in ring?

Schimbarea directorului general al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), precum si invatamintele de pe urma esecului ofertei secundare a Petrom, ar putea accelera procesul de privatizare al unor companii de stat pe Bursa de Valori Bucuresti, considera Greg Konieczny, administratorul Fondului Proprietatea.

Victor Cazana, fostul sef al OPSPI, a fost demis la inceputul lunii noiembrie, locul acestuia fiind preluat de adjunctul sau, Florin Vladan. Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarilor in Industrie se ocupa de realizarea proceselor de privatizare a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei.

Konieczny apreciaza ca Romgaz ar putea fi prima companie de stat din portofoliul vizat care va ajunge pe Bursa, urmata de Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

“Romgaz se afla in stadiul cel mai avansat de privatizare prin Bursa“, a mentionat administratorul FP. Acesta a adaugat ca Ministerul Economiei a publicat recent un “draft de ordonanta” prin care anunta ca vrea sa scoata pe Bursa cate 10% din Hidroelectrica si Nuclearelectrica.

Listarea procentului de 10% s-ar putea realiza prin majorarea de capital.

In ceea ce priveste planul de listare a Fondului Proprietatea pe o alta bursa, Konieczny spera ca acest lucru sa se intample in prima jumatate a anului viitor, pe Bursa din Varsovia.

Pentru realizarea acestei operatiuni, FP asteapta unda verde de la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). In opinia lui Konieczny, CNVM intarzie cu acordarea acestei aprobari, printre altele, din cauza ca s

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 25 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 33 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 39 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

RECORD MONDIAL Chinezii au lansat mașina cu 2.300 km autonomie – FOTO

HotNews acum o ora
Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat acum cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu încărcare la priză (PHEV), care depășește t

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°