Deşi avem vinuri bune, cramele din podgoriile renumite atrag totuşi foarte puţini turişti. Una dintre explicaţii este că reţetele de succes în ceea ce priveşte turismul vinului, aplicate în alte state, nu au fost preluate şi în România.

Programul „Drumul vinului" a demarat în urmă cu mai bine de zece ani. Nu este o iniţiativă „made in România", deoarece ea fost pusă în practică cu succes în Africa de Sud (cuprinde 200 de mii de podgorii), Noua Zeelandă (unde se cultivă aproape 10.000 de hecatre), Chile (viile încep de la poalele Anzilor, cuprind capitala Santiago şi se revarsă până spre Pacific), Spania (brăzdată de aproape zece astfel de drumuri) şi exemplele pot continua cu alte ţări, precum Australia ori Franţa. În aceste state, viticultorii au înţeles să construiască în jurul unei podgorii renumite nu doar o simplă cramă, ci hoteluri, locuri de petrecere a timpului liber materializate prin terenuri de tenis sau fotbal, amenajarea unor piscine sau a unor săli de conferinţe.

Poţi bea, dar nu poţi dormi sau mânca

România nu a reuşit să copieze cu succes acest model decât punctual şi în foarte puţine crame aflate de-a lungul ţării. Principala problemă o reprezintă absenţa unui turism integrat în zonele cu podgorii importante: uneori lipsesc locurile de cazare, alteori nu poţi servi masa, mai sunt cazuri în care programul de vizită este limitat, iar prezentările lipsite de savoare.

Bogdan Oprea, purtător de cuvânt la Ministerul Turismului a recunoscut că, în acest moment, nu sunt alocate suficiente fonduri pentru revitalizarea turismului viticol, unul de nişă, susţinând că e nevoie de implicarea factorilor locali şi a mediului de afaceri. „Ne axăm doar pe cele şase produse turistice incluse în strategia naţională şi pentru care putem accesa fonduri europene".

La graniţa dintre judeţele Buzău şi Prahova, la numai zece kilometri de Mizil