Mircea Geoană a fost revocat, miercuri, din funcţia de preşedinte al Senatului, însă va beneficia încă un an de protecţie din partea SPP, un aghiotant, şofer şi maşină din partea Serviciului.
Mircea Geoană a fost dat jos de la şefia Senatului după ce plenul a decis cu 112 voturi "pentru", 5 abţineri şi 2 voturi "împotrivă".
Fostul şef al Senatului va mai avea dreptul la încă un an de protecţie asigurată de ofiţerii Serviciului de Pază şi Protecţie, însă cu dispozitiv redus, potrivit hotărârilor aprobate de CSAT.
OPINIE: Iliescu, adevăratul prostănac
Astfel, fostul preşedinte al Senatului mai are dreptul la pază şi protecţie asigurată de SPP până în luna noiembrie a anului 2012. Potrivit legislaţiei SPP, aprobată în CSAT, demnitarul poate beneficia de pază şi protecţie, dar la un nivel redus faţă de cea asigurată în timpul exercitării funcţiei.
În baza acestei legislaţii, foştii şefi de stat beneficiază de protecţie pe toată durata vieţii, foştii premieri de doi ani de la încetarea mandatelor, iar foştii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului de încă un an de la vacantarea funcţiei.
Surse din anturajul lui Geoană au declarat că, concret, fostul preşedinte al Senatului va avea timp de un an un aghiotant, şofer şi maşină de la SPP, potrivit Mediafax.