Aşteptat cu mare interes, duelul dintre Roger Federer şi Rafael Nadal, din grupa B a Turneului Campionilor de la Londra, s-a încheiat în doar două seturi: 6-3, 6-0.
Aflat pe locul 4, elveţianul a făcut o demonstraţie de tenis în faţa marelui său rival şi, totodată, prieten. Câştigător în cinci rânduri al acestui turneu, Federer a obţinut astfel o calificare facilă în semifinale. „Sunt puţin surprins de cât de bine am jucat. Am reuşit tot ceea ce am încercat. Rafa n-a fost la cel mai bun nivel al lui, însă după ce a lipsit atâta timp, şi pe această suprafaţă, era evident că îi va merge rău. Sunt mulţumit de această victorie chiar dacă nu este o finală", a mărturisit Federer.
Spaniolul a recunoscut că rezultatul a reflectat cele întâmplate pe teren. „A fost prea bun pentru mine. Trebuie să accept asta. Nu este însă momentul să las braţele jos. Turneul nu este încheiat. A fost un meci din grupă, nu o finală de Mare Şlem. Dacă îl bat pe Tsonga, sunt în semifinale", a declarat Nadal, care a adăugat că a avut nevoie de o pauză, toamna trecută, şi că acum se gândeşte mult mai departe decât la acest turneu. „Urmează finala Cupei Davis şi anul 2012. Nu se opreşte totul aici. Trebuie să merg mai departe".
9 victorii a obţinut Roger Federer în faţa lui Rafael Nadal. Alte 17 meciuri dintre cei doi s-au încheiat cu victoria spaniolului.