Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maurizio Trombetta, veto pentru bancă

Publicat in Libertatea, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Maurizio Trombetta (49 de ani) nu poate sta pe banca tehnică a echipei FCM Târgu Mureş, din cauza unei hotărâri luate anul trecut, în Comitetul Executiv al FRF. Maurizio Trombetta (49 de ani) nu poate sta pe banca tehnică a echipei FCM Târgu Mureş, din cauza unei hotărâri luate anul trecut, în Comitetul Executiv al FRF.

“La propunerea mea, Comitetul Executiv a aprobat regula conform căreia un tehnician străin din ţările cu fotbal dezvoltat care vine la noi să poată sta pe banca tehnică doar dacă are licenţa Pro şi a condus în ţara lui trei ani sau mai mulţi grupări din primul ori al doilea eşalon. Trombetta se pare că îndeplineşte aceste condiţii, dar el n-a adus încă din Italia actele doveditoare”, ne-a declarat fostul şef al Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu.

Numele lui Trombetta a apărut în scandalul iscat în Italia în 2004 legat de mafia pariurilor. Pe atunci “secund” la Ancona, în Serie A, el a fost suspendat şase luni, fiind bănuit că ar fi pariat pe rezultatele propriei echipe în meciurile cu Chievo (scor 0-2, 25 aprilie 2004) şi cu Empoli (2-1, 9 mai 2004). La finele acelui sezon, Ancona a retrogradat de pe ultimul loc.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°