Primarul comunei Apold, Sorin Bizo, ales în funcţie în luna martie a acestui an, a fost condamnat definitiv şi irevocabil de Curtea de Apel Târgu-Mureş, la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Astfel, prin condamnarea primarului, comuna Apold riscă să rămână fără primar pentru a doua oară în mai puţin de un an, după suspendarea fostului edil Nicolae Colceriu, din cauza unei condamnări pentru acte de corupţie. ”Aşteptăm comunicarea de la secretarul primăriei, aşa cum impune legea. După ce o voi primi, voi da ordin privind eliberarea din funcţie. E o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Târgu Mureş. O situaţie în oglindă, e aceeaşi speţă – luare mită, în cazul primarului anterior (Colceriu – n.r.), iar în cazul actualului primar – mărturie mincinoasă”, a declarat, pentru Agerpres, Marius paşcan, prefectul judeţului Mureş.