Franţa este pusă, în momentul de faţă, într-o situaţie din ce în ce mai dificilă, având în vedere faptul că ratingul său de ţară ar putea fi retrogradat de către agenţiile de specialitate în contextul problemelor cu care se confruntă şi Facilitatea Europeană pentru Susţinere Financiară (EFSF), fondul destinat statelor membre ale zonei euro care trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, informează Business Insider.
Dobânda pentru titlurile de stat franceze cu o maturitate de 10 ani a început recent să crească faţă de cea a titlurilor de stat germane. O luptă se conturează, în prezent, între Franţa şi multe dintre statele europene în ceea ce priveşte posibilitatea ca eurobondurile să poată diminua, pe termen scurt, costurile datoriei suverane.
Băncile franceze sunt şi ele expuse mult la datoria suverană a Italiei, iar guvernul francez nu are acces la resursele Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a scădea costurile de împrumut.
Cu toate că Franţa este considerată a fi, în general, una dintre cele mai puternice economii ale Europei, pierderea ratingului AAA ar avea un efect devastator asupra eforturilor liderilor europeni de a crea o "barieră de protecţie" care să prevină răspândirea problemelor financiare în sistemul bancar al Uniunii Europene (UE).
De unde vin îngrijorările privind situaţia în care se află statul francez
1. Franţa începe să îşi piardă competitivitatea.
În ultimii 10 ani, exporturile franceze au scăzut de la 55% din exporturile germane la 40%. Productivitatea muncii a scăzut, la rândul său, de trei ori în ultimii patru ani.
2. Datoria publică mare a Franţei este în creştere.
Datoria publică brută a Franţei a ajuns, în momentul de faţă, la circa 1.700 de miliarde de euro, mai exact 87,4% din produsul intern brut (PIB). Acesta este cel mai înalt prag al datoriei publice ca parte din