Nepot de moaşă şi fiu de doctor, dr. Dan Tutunaru şi-a dorit de când se ştie să fie medic. A terminat facultatea în 1988, a făcut stagiatura în provincie, la Sibiu, iar după revoluţie a luat totul de la capăt: a lucrat la un dispensar la ţară, apoi pe Salvare, a făcut rezidenţiatul în obstetrica-ginecologie, iar de 11 ani este medic în această specialitate. Este unul dintre cei mai buni medici ginecologi de la noi din ţară, considerat astfel de miile de românce pe care le-a ajutat să aducă pe lume copii sănătoşi.
Dan Tutunaru: "Au fost perioade în care aveam şi 60-70 de naşteri lunar". Foto: Răzvan Chiriţă
"Cum am ajuns la Medicină? De mic voiam sa fiu doctor. Bunica mea a fost moaşă, iar tata a fost şi el medic. În facultate eram pasionat de imunologie sau de cardiologie, dar nicidecum de ginecologie", povesteşte pentru gândul doctorul Tutunaru. În facultate îşi dorea să se perfecţioneze într-o clinică din străinătate. "Toată perioada facultăţii visam să plec în străinatate, să fac performanţă într-o clinică din Occident. Aveam mulţi prieteni în Germania, eu însumi lucram vara ca ghid pe litoral, fiind vorbitor de limbă norvegiană şi astfel încercam să-mi netezesc drumul spre vest. Îmi doream atât de mult să ,încât în toamna lui 1989, cu trei săptămâni înainte de Revoluţie, am fost prins la graniţa cu Ungaria, pe care tot încercam s-o trec de vreo două luni."
"În perioada în care am lucrat la Salvare toată lumea primea bani"
După Revoluţie, tânărul medic a plecat din ţară. "Am ajuns în Germania. După cateva zile de stat acolo m-a luat plânsul. Nu ştiam nici limba, prietenii erau toţi cu serviciul lor, oamenii erau reci. Mă mistuia dorul de ţară, aşa că m-am întors în Romania după două săptămâni", povesteşte acesta.
Revenit în ţară a luat totul de la zero. A lucrat la ţară câtva timp, apoi s-au deblocat nişte posturi în Bucureşti ş