Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei oferte la licitaţia pentru tramvaiele europene

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Valoarea contractului ajunge la 82,2 milioane de lei.

Un număr de trei societăţi s-au arătat interesate de licitaţia organizată de Primăria clujeană pentru furnizarea de garnituri de tramvai.

Este vorba despre: Alstom Transport SA, Astra Vagoane Călători SA şi Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Polska Akcyjna. „Toate cele trei companii au depus şi garanţiile solicitate prin caietul de sarcini. Oferta financiară nu poate fi vizualizată decât după calificarea documentelor privind eligibilitatea şi propunerea tehnică conform HG 1660/2006”, au explicat reprezentanţii Primăriei clujene.

Ofertele la această licitaţie au fost deschise online, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Vă reamintim că valoarea estimată a contractului pentru achiziţia de tramvai este de 82,2 milioane de lei fără TVA. În stabilirea ofertei câştigătoare va conta cel mai mult preţul oferit – cu o pondere de 85%, urmat de perioada de garanţie oferită – 5%, consumul specific de energie electrică – 5% şi capacitatea de transport a tramvaielor – 5%.

Aer condiţionat şi wi-fi

Potrivit caietului de sarcini, noile tramvaie trebuie să fie silenţioase, confortabile, cu podea joasă. În plus, tramvaiele trebuie să fie dotate cu aer condiţionat şi echipamente wi-fi. În ceea ce priveşte capacitatea de transport, aceasta va varia între 175 şi 275 de locuri la 8 persoane/mp, din care 28-50 de locuri pe scaune. Alte cerinţe solicitate prin caietul de sarcini ţin de existenţa unor sisteme de numărare a călătorilor, instalaţii video pentru interior şi exterior, echipament pentru ticketing şi instalaţii de informare a călătorilor video la exterior şi audio-video la interior. Tramvaiele mai trebuie să aibă o tapiţerie care să fie „rezistentă la uzură şi un colorit care împreună cu habitaclul interior să creeze un confort şi o ambianţă plăc

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 6 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 12 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 12 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 5 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 9 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 6 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Emmanuel Macron avertizează asupra ingerințelor care „ne subminează democrațiile” în Europa: „România trăiește asta chiar acum”

HotNews acum 11 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vineri „ingerințele” în alegerile care vor avea loc în Europa, în special în România, ingerințe care „ne subminează democrațiile”, relatează AFP, conform Agerpres. „Vedem în contextul alegerilor noastr

Vremea

București
acum

sâm.

9°/14°
dum.

7°/21°
lun.

12°/23°
mar.

8°/21°
Iasi
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/19°
lun.

8°/20°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

13°
sâm.

10°/16°
dum.

9°/19°
lun.

13°/21°
mar.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/14°
mar.

5°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
lun.

10°/16°
mar.

8°/19°