* frumosul imobil din centrul Brăilei a scăpat peste noapte de faţada plină de crăpături * din păcate, nu este vorba despre o reabilitare propriu-zisă, ci despre un mesh aplicat pe toată clădirea, menit să îi ascundă starea actuală * astfel de mesh-uri uriaşe vor fi montate pe 12 clădiri din centru, în cadrul proiectului "Brăila- cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi"
Brăilenii care au trecut, ieri, pe Str. Mihai Eminescu au avut surpriza să vadă o imagine de nerecunoscut a Hotelului Pescăruş: ca prin farmec, fisurile şi murdăria de pe tencuială au dispărut, iar faţada şi-a recăpătat farmecul de altădată. Din păcate, este doar o iluzie vizuală. Mai exact, este vorba despre un mesh de mari dimensiuni, ce recreează faţada originală a clădirii, ascunzând urâţenia actuală. Alte câteva clădiri din centrul oraşului vor avea parte de astfel de metamorfoze: vechiul CEC, palatul Lyra, fostul cinema "Popular", casa Chercea şi chiar Teatrul "Maria Filotti" vor dispărea sub uriaşe fotografii din plastic, care le vor face să arate aşa cum ar fi trebuit să fie dacă vremurile şi neputinţele oamenilor nu le-ar fi adus în starea de astăzi. "Renaşterea" se va face în cadrul proiectului "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi", iniţiat de Primăria Brăila. Reamintim că acest proiect în valoare de un milion de euro, cu finanţare europeană, va aduce la Brăila, în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, peste 200 de invitaţi - ambasadori, primari, directori de case de cultură, jurnalişti etc, pentru a le arăta tot ce are oraşul mai frumos. Vor fi vizitate bisericile reprezentative pentru toate comunităţile etnice, se vor amenaja standuri cu porturi populare şi bucătării tradiţionale, se vor vizita fosta stradă Regală şi Grădina Publică şi se va organiza un spectacol de gală. În acest context, 12 clădiri de referinţă, aflate în prezent într-o stare mai