Trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Sofia şi retur vor fi anulate sau vor ajunge cu întârziere la destinaţie, joi, din cauza grevei feroviarilor bulgari, care are loc între orele 8.00 şi 16.00, a anunţat CFR Călători.
Greva personalului feroviar din Bulgaria, organizată joi, între orele 8.00 şi 16.00, modifică circulaţia unor trenuri internaţionale care pleacă sau sosesc la Gara de Nord din Bucureşti, se arată într-un comunicat de miercuri al CFR Călători.
Astfel, trenul 461 Bucureşti Nord - Sofia (cu grupe de vagoane de Istanbul şi Dimitrovgrad), care pleacă joi din Gara de Nord, va circula întârziat pe teritoriul bulgar.
De asemenea, trenul 460 Sofia - Bucureşti Nord (cu grupe de vagoane de Istanbul şi Dimitrovgrad), care ar trebui să sosească joi în Gara de Nord, va fi anulat. Grupele de vagoane de Istanbul şi Dimitrovgrad vor fi ataşate la trenul 382 (1384) Sofia - Bucureşti Nord - Moscova, care va pleca joi din Sofia.
Trenul 1385 (383) Moscova - Sofia, cu plecare din Bucureşti Nord în noaptea de miercuri spre joi, va circula până la staţia Mezdra, de unde pasagerii îşi vor continua călătoria până la staţia Sofia cu autobuzul.
Călătorii pot solicita informaţii despre circulaţia trenurilor internaţionale la numerele de telefon 021/319 95 65, interior 134.608 sau 134.615 (casa internaţională staţia Bucureşti Nord) şi 021/314.55.28 (Agenţia de voiaj CFR nr. 1 - Bucureşti).
Trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Sofia şi retur vor fi anulate sau vor ajunge cu întârziere la destinaţie, joi, din cauza grevei feroviarilor bulgari, care are loc între orele 8.00 şi 16.00, a anunţat CFR Călători.
Greva personalului feroviar din Bulgaria, organizată joi, între orele 8.00 şi 16.00, modifică circulaţia unor trenuri internaţionale care pleacă sau sosesc la Gara de Nord din Bucureşti, se arată într-un comunicat