Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat că nu este de acord cu eutanasierea câinilor comunitari. Problema vizează cetăţenii care, crede el, ar trebui să decidă soarta animalelor.
"Numai printr-o hotărâre de Consiliu Local se va decide în ce direcţie mergem. Mult mai important este să supunem atenţiei ploieştenilor, prin dezbateri publice, acest subiect. Suntem de acord cu toţii că avem o problemă cu aceşti câini comunitari, dar mi se pare foarte normal să explicăm cât costă eventuala eutanasiere, cât costă eventuala sterilizare şi cât costă să păstrăm patrupedele în padocuri. După aceea, împreună putem lua o decizie, în cunoştinţă de cauză şi din punct de vedere financiar", a declarat Andrei Volosevici conform Mediafax.