Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va avea Clujul un primar de 29 de ani?

Publicat in Adevarul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Radu Moisin, cel mai probabil viitorul primar interimar al Clujului, va fi cel mai tânâr edil-şef al oraşului. Numele lui a apărut în mai multe scandaluri printre care şi dosarul Apostu.

Radu Moisin este viceprimarul Clujului din ianuarie 2009. El a fost ales consilier local la alegerile din 2008 pe listele PDL, iar acum, după arestarea lui Sorin Apostu, acuzat de luare de mită în formă continuată, Radu Moisin are cele mai mari şanse să fie ales de Consiliul local, unde PDL are majoritatea, primar interimar.

Cine este Radu Moisin?

Moisin este membru PDL din anul 2000 şi din martie 2006 ocupă funcţia de preşedinte al Oganizaţiei de Tineret a PDL Cluj. În 2001, Radu Moisin a absolvit ca şef de promoţie Colegiul Naţional „Emil Racoviţă" şi a intrat la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), pe care a terminat-o în 2005. Între 2005 şi 2006 a urmat un master în Ştiinţe Administrative, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Primul loc de muncă al actualului viceprimar a fost de reprezentant vânzări la o firmă de asigurări, post pe care l-a ocupat între 2001 şi 2003, în primii ani de studenţie. Din noiembrie 2002 până în iunie 2003, Moisin devine asociat şi manager la SC Trispectives SRL, care avea ca obiect de activitate tipărirea şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor. Firma a fost radiată în 2008. Tânărul Radu Moisin se angajează la Primăria din Cluj la 1 septembrie 2004, ca referent, dar apoi devine inspector de specialitate la Direcţia de Învăţământ, Cultură, Serviciul relaţii Comunitare.

Director de când a terminat facultatea

În perioada 12 iulie -30 septembrie 2005, Radu Moisin a fost coordonator al proiectului-pilot Poliţia Primăriei, derulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca.

În acelaşi an, în 1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 12 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 6 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 8 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Distanță fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS

Libertatea acum 9 ore
Un sondaj realizat de CURS în perioada 8-11 mai și publicat marți, 13 mai, de TVR, îl plasează pe președintele AUR, George Simion, favorit să iasă președinte, dar la numai patru procente distanță față de Nicușor Dan.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 9 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 13 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

6°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°