Bursa de Valori Bucureşti (BVB) afişa o scădere cu 0,45% după primele transferuri de miercuri, în linie cu pierderile de pe marile pieţe europene, care au ajuns la minimele ultimelor şapte săptămâni.
În jurul orei 10:40, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în coborâre cu 0,66%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,23% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,31%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT era cu doar 0,56% mai jos faţă de marţi.
Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni era de 1,8 milioane lei (419.000 euro), de două ori mai mare faţă de valoarea transferurilor de la începutul sesiunii precedente, de 992.000 de lei (227.000 de euro).
Bursele europene au deschis în scădere, la minimele ultimelor şapte săptămâni, acţiunile miniere coborând puternic după date dezamăgitoare din industria chineză, care au alimentat temerile privind creşterea economică globală la o zi după revizuirea în sens negativ a PIB-ului SUA în trimestrul trei.
Direcţia pieţelor este accentuată şi de creşterea dobânzilor la obligaţiunile de stat, care sugerează că situaţia este în continuă deteriorare.
Bursele europene au deschis în scădere, la minimele ultimelor şapte săptămâni
Bursele europene au deschis în scădere, la minimele ultimelor şapte săptămâni, acţiunile miniere coborând puternic după date dezamăgitoare din industria chineză, care au alimentat temerile privind creşterea economică globală la o zi după revizuirea în sens negativ a PIB-ului SUA în trimestrul trei, informează Mediafax.
Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 0,9% până la ora 8:03 GMT (10:03 ora Româ