Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ritli dă aviz favorabil: ATI la Spitalul Brezoi

Publicat in Curierul de Valcea, joi 24 noiembrie 2011 ·

• edilul Robert Schell a reușit obținerea autorizației de înființare a compartimentului Anestezie Terapie-Intensivă în cadrul Spitalului Brezoi • medic angajat pe ATI • secția ORL – un pas până la a avea un medic specialist

Spitalul Orășenesc Brezoi a primit din partea Ministerului Sănătății avizul favorabil de înființare a compartimentului Anestezie Terapie-Intensivă. Reușita vine ca urmare a faptului că-n data de 22 noiembrie, primarul Robert Schell s-a deplasat la București, la sediul Ministerului Sănătății, unde a mai obținut o victorie: autorizația de înființare a ATI-ului. Succesul este dublu în condițiile în care, în afara înființării secției de Reanimare, spitalul a intrat în categoria 4 a unităților spitalicești: „Spitalul Orășenesc Brezoi se afla în planul de conformare al Ministerului Sănătății, nu intrase cu certitudine în categoria 4 de clasificare. Acum, prin avizul favorabil de înființare a ATI-ului, suntem incluși în categoria 4 de clarificare. Reanimarea dispune și de medic, în baza unui contract de colaborare încheiat cu Policlinica Straubing”, a precizat edilul liberal Schell. În ceea ce privește secția ORL, în prezent a fost scos la concurs postul de medic și, din informațiile furnizate de Schell, există un cadru medical interesat să ocupe postul.

• edilul Robert Schell a reușit obținerea autorizației de înființare a compartimentului Anestezie Terapie-Intensivă în cadrul Spitalului Brezoi • medic angajat pe ATI • secția ORL – un pas până la a avea un medic specialist

Spitalul Orășenesc Brezoi a primit din partea Ministerului Sănătății avizul favorabil de înființare a compartimentului Anestezie Terapie-Intensivă. Reușita vine ca urmare a faptului că-n data de 22 noiembrie, primarul Robert Schell s-a deplasat la București, la sediul Ministerului Sănătății, unde a mai obținut o victorie: autorizația de înființare a ATI-ului. Succe

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 37 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 10 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 4 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum 51 minute
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian

News.ro acum o ora
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe inteligenţă artificială (AI) au rezultate mai bune decât experţii în diagnosticarea cancerului ovarian pe baza imagisticii cu ultras

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°