Pentru că Rodica Culcer a împlinit vârsta legală de pensionare, Televiziunea Română organizează, în perioada 8 – 31 decembrie, un concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR.
Cei interesaţi de şefia Ştirilor TVR vor prezenta la înscriere un proiect managerial specific postului, în care îşi vor expune viziunea managerială asupra funcţionării Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport plecând de la două coordonate: adaptarea funcţionării Direcţiei la un flux continuu de informaţii furnizate TVR Info, cu acoperirea, totodată, a jurnalelor susţinute pe celelalte canale SRTv, în acord cu evoluţiile tehnologice de ultimă oră; relaţia Direcţiei cu celelalte structuri funcţionale din SRTv. Probele de concurs vor fi: un test de limba engleză, notarea proiectului managerial şi un interviu final. Candidaţii preselectaţi în urma depunerii dosarelor vor fi contactaţi în vederea efectuării evaluării psihologice.
Cei interesaţi de acest post pot să îşi depună candidaturile până la data de 5 decembrie, ora 16.00, inclusiv. Durata contractului noului director al Ştirilor TVR va fi de trei ani, potrivit unui anunţ făcut public, luni seară, de Societatea Română de Televiziune (SRTv). Responsabilităţile noului director vor fi planificarea, organizarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate în cadrul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport.
Candidaţii la postul de director al Ştirilor TVR trebuie să aibă studii universitare de licenţă sau echivalente într-unul dintre domeniile: ştiinţe ale comunicării/ştiinţe umaniste/management (în cazul inexistenţei studiilor de specialitate este necesară atestarea cunoştinţelor prin absolvirea unor studii postuniversitare cu durata de minimum un an: curs postuniversitar, master, doctorat în domeniul ştiinţe ale comunicării/ştiinţe umaniste/management), experienţă în domeniul audiov